Dinamo a anunțat oficial al doilea transfer al iernii în cursul serii zilei de marți, prin intermediul paginii de Facebook a clubului.
După ce în urmă cu aproximativ două săptămâni, „câinii” l-au legitimat pe fundașul central nord-macedonean Darko Velkovski, acum au continuat pe această filieră ex-iugoslavă și au adus un mijlocaș central din Croația, țara natală a antrenorului Zeljko Kopic.
Este vorba despre Domagoj Pavicic, un fotbalist în vârstă de 29 de ani crescut la celebra academie a celor de la Dinamo Zagreb, club la care a evoluat inclusv la nivel de seniori, reușind să își treacă în palmares nu mai puțin de patru titluri de campion al Croației, dar și două Cupe.
De asemenea, jucătorul cotat în prezent de Transfermarkt la 700.000 de euro a mai câștigat alte două Cupe ale Croației și cu Rijeka, o altă grupare foarte importantă din această țară.
De-a lungul carierei sale, Domagoj Pavicic a mai avut experiențe la cluburi precum Lokomotiva Zagreb, Konyaspor sau Aris Salonic, de ultimul despărțindu-se recent. Acum, el a semnat un contract cu Dinamo, formație care speră să evite retrogradarea în partea secundă a acestui sezon de Superliga.
„Bine ai venit, Domagoj Pavičić!
Suntem bucuroși să anunțăm, prin intermediul paginilor oficiale de comunicare ale clubului, transferul mijlocașului croat Domagoj Pavičić la Dinamo București.
Ultima oară în prima ligă din Grecia, la Aris Salonic, Domagoj Pavičić (29 de ani) este produsul Academiei Dinamo Zagreb. Domagoj Pavičić a evoluat în carieră pentru Lokomotiva Zagreb, Dinamo Zagreb, Rijeka, Konyaspor și Aris Salonic, având un palmares impresionant, 4 titluri de campion cu Dinamo Zagreb și 4 Cupe ale Croației, două cu Dinamo Zagreb, două cu Rijeka.
Domagoj Pavičić a adunat 8 selecții și un gol pentru reprezentativa U21 a Croației, fiind convocat în carieră la toate loturile naționale de juniori”, au informat cei de la Dinamo prin intermediul paginii oficiale de Facebook a clubului.
De notat totuși că, exact ca în cazul lui Darko Velkovski, și Domagoj Pavicic a evoluat foarte puțin în ultimul timp, doar 478 de minute în ultimele 18 luni.
În actuala stagiune din Superliga Greciei, croatul a fost trimis pe teren doar în două meciuri disputate de cei de la Aris Salonic. Pe de altă parte, Pavicic a bifat patru partide în preliminariile actualei ediții de Conference League.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER